WALDORF CAFE – Un loc de întâlnire
Pornind de la principiul că întâlnirea dintre oameni este unul dintre elementele cheie pentru dezvoltarea și întărirea relațiilor într-o comunitate, a apărut proiectul Waldorf Cafe ca serie de evenimente organizate de Asociația Părinților Waldorf și găzduite de Școala Primară Liberă Waldorf Sophia.
Primul eveniment a avut loc pe 1 octombrie 2022, într-o sâmbătă cu vreme caldă. Pentru părinții nou-veniți la Waldorf Sophia a fost o ocazie bună să facă cunoștință cu parinții ”veterani”, iar pentru copii a fost prilej de joacă în curtea școlii.
Printre cafele, ceaiuri, gustări aduse de părinți, în primele două ore și ceva puteai auzi un zumzet puternic de conversații în bucătăria școlii. Apoi elanul conversațional s-a mai atenuat, iar muzica interpretată de părinți, conduși de Dragos Cohal – părinte și pedagog, a devenit polul atenției.
Din discuțiile avute la acel eveniment au răsărit și câteva idei foarte bune, iar una dintre ele va fi preluată în evenimentul Waldorf Cafe din 5 noiembrie. Pentru părinții ce au copii la gradiniță vom organiza o sesiune de discuții cu tema:
“De la grădiniță la școală: de ce să aleg educația Waldorf în continuare?”
Aceștia vor avea ocazia să întâlnească experiența directă a unor părinți ce au deja copii la Școala Waldorf Sophia.
De ce ar merita să vii și tu la Waldorf Cafe?
E locul cel mai potrivit să faci cunostință sau să reîntâlnești comunitatea de părinți Waldorf. Să găsești proiecte în care să te implici sau să pui întrebări care nu ajung să fie puse, dar care merită un răspuns.
Te așteptăm cu drag pe 5 noiembrie 2022, de la ora 10:00 la sediul Școlii Primare Waldorf Sophia din Brașov, Strada Păltiniș nr. 6.
Autor: George Oprea, tatăl lui David – Clasa Razelor de Soare