400 de pâini (Luminița Tănasie)

E ora 6 dimineața. Dana, directoarea școlii noastre, coace primele chifle pentru Sărbătoarea Recoltei. E liniște încă pe coridoare, sălile sunt închise. Aluatul a fost pregătit  în seara dinainte, Călina știe cum e cu turmericul, semințele și toate binecuvântările care au fost puse înăuntru. Când am sosit noi, trei mame de la Clasa Bucuriei, mirosea școala precum casa bunicilor și copiii de la gradiniță dădeau târcoale bucătăriei.

Încep orele. Noi facem pâine. Împletim colaci, frământăm, coacem. Peste două zile se va strânge comunitatea, cam 400 de oameni, copii, părinți, bunici. Cu multe bucate, cântece, dansuri. Și noi facem miezul. El dospește de mult, din anii în care ne-am strâns tot mai aproape, părinții cu dascălii, cu oamenii inimoși care au pornit școala și nu au renunțat la ea când a fost mai greu, cu toți copiii care s-au alăturat. Kilograme de făină trimise de părinți trec prin mâinile noastre.

Povestim despre mame și bunici, despre cum am învățat rețete de la ele, despre maramureșence care încă lucrează de mână cămăși de sărbătoare, despre copiii care vor veni înainte de prânz să culeagă struguri pentru must și să facă umplutura plăcintelor.

Despre un palet cu unelte de lucrat în lemn pentru atelierul de tâmplărie, care e așteptat să sosească din zi în zi. Despre doamna Mirela, mentorul școlii, care e așteptată din Belgia, după vacanță, să îi mai îndrume pe profesori și pe părinții. Dana e pe lângă noi, toarnă apă, răspunde la telefon unor părinți, potrivește cuptorul, fuge la o întâlnire cu o viitoare educatoare, apoi se întoarce.

La un moment dat ușa sălii de mese în care lucrăm se deschide și intră, în șir lung, cântând, copiii de la grădiniță cu educatoarele. Fac înconjurul sălii și cântă pentru noi, așa cum cântă pentru ei în ziua din săptămână în care fac pâine. Astăzi noi suntem brutari. Facem pâini rotunde mari. Șerpuiesc hilizindu-se, un minut, două, aproape ne dau lacrimile, apoi ies. Noi facem pâini mai mici azi, să fie mai ușor de împărțit fiecăruia lângă ceaunele cu ciorbă la sărbătoare.

Între timp școala pulsează. În pauză copiii coboară să ia gustarea de fructe. Vai, ce faceți aici, ce frumos miroase! Învățătoarele se opresc un minut să povestească ce au mai pregătit, se aduce un tort pentru o aniversare la clasa a IV-a, două fetițe de la a II-a vin cu ultima prăjitură de la o altă aniversare să ne-o ofere. Se cumpără ouă și unt pentru plăcinte. Se caută coșuri mai mari pentru toate chiflele. Deja nu mai încap și sunt duse în cancelarie, acoperite cu ștergare. Galbene, cu turmeric, rupte din soare. Roșcate, presărate cu semințe, răsărite din pământ.

Încă nu știm cum se vor topi ele, într-o clipă, când va trece Dan, profesorul de geografie, cu coșul plin, printre copiii care vor așteapta lângă ceaune. Încă sunt multe și ne bucurăm de ele. Socotim și mai frământăm o covată mare, să fie destul aluat și pentru după-amiază. Alte două mame, cu fetele lor, vin să coacă până spre seară ultimele pâini.

Se apropie prânzul. Mai avem două tăvi în cuptor și stăm pe lângă ele. Curățăm sala de mese și o pregătim pentru copii. Primii care vin sunt cei mai mici, de la clasele pregătitoare. E forfotă și multă energie, mănâncă, discută, privesc pe fereastră, se plimbă în jurul sălii. Mulți nu stau locului nici în timp ce mănâncă.

Privim dintr-un colț. La final Ramona le spune să se alinieze lângă perete. Și acum, vă rog să închideți ochii. Cât număr eu de la 20 până la 1 fiecare dintre voi va găsi liniștea, astfel ca să ne simțim bine după masă. Nu am mai văzut asta niciodată. Energia se potolește ca prin magie, copiii chiar închid ochii și le văd fețele cum se transformă și ating, pentru câteva clipe, un spațiu de tihnă, sau de concentrare liniștită. Pff, poate nu funcționează chiar așa în fiecare zi. Dar astăzi clar se întâmplă.

Ne îmbrățișăm și ne mulțumim pentru muncă și împărtășire. Lucrul meu e terminat și bun, ce am învățat să se odihnească acum. Ca în zicerea pe care o știm de la copii. O zi ne odihnim. Că în a doua mergem să ne bucurăm de recoltă, de cea din pâmânt și de cea din noi și din comunitate.

Autor: Luminița Tănasie, mama Mihaelei – Clasa Bucuriei