Ritmul Universului (Raluca S. Chițu)

(Gasiti aici articolul precedent din aceasta serie.)

În lucrarea ‘Știința inițiatică și cunoașterea aștrilor’, Rudolf Steiner descrie pe larg sistemul planetar și raporturile pe care diversele corpuri planetare le au între ele dar și cu pământul, cu toate ființele de pe pământ și implicit cu omul. Compoziția chimică din care sunt alcătuite aceste corpuri cerești îşi aduce şi ea influența.

Steiner descrie cum Luna, aflată în imediata vecinătate a Pământului reflectă lumina solară dar și lumina tuturor celorlalte corpuri cerești, împrăștiind mai departe în spațiu această strălucire precum o ”oglindă a Universului”. Astfel, tot ceea ce Luna reflectă din întregul Univers susține puternic forțele care întrețin viața animală pe Pământ, fecunditatea și partea fizică a omului asociată cu sexualitatea și senzațiile. Aşa cum o oglindă reflectă ceea ce se află în fața ei și ascunde ceea ce se află în spate, partea nevăzută a Lunii face din ea o prezență rece, tacută și introvertită.

La polul opus, Saturn, deși este și el luminat de soare, nu răsfrânge către Pământ ceea ce reflectă ci dimpotrivă, se dăruiește cu totul propriei sale ființe. Saturn nu radiază în exterior nimic din ceea ce primește, ci preia și prelucrează ”ca un confident de încredere” tot ceea ce se petrece în sistemul solar, înregistrând totul ca un ”stick de memorie” al Universului. Astfel, oamenii care privesc adesea în trecut sau care se adaptează greu la situații noi, sunt de cele mai multe ori influențați de Saturn, care îi determină să prețuiască nemărginit experiențele anterioare sau să rămână chiar prizonieri ai trecutului.

În timp ce Saturn se deplasează încet, având nevoie de aproape treizeci de ani pentru un întreg ciclu, Jupiter se mișcă mai repede, încheind un ciclu în aproximativ doisprezece ani. Jupiter este planeta care însuflețește gândurile oamenilor și le oferă dinamism. Prin Jupiter, Universul își revarsă către noi gândurile creatoare și înțelepciunea, fiind considerat de Steiner a fi ”gânditorul” sistemului nostru planetar. Potrivit lui Steiner, legătura dintre Jupiter și Saturn are o influență majoră asupra destinului omenesc. El a observat că atunci când a avut loc o reînnoire în modul de gândire al omenirii, trecerea de la o epocă istorică la alta, sau progresul de orice fel, toate au avut loc într-o anumită poziție a lui Jupiter față de Saturn. S-a concluzionat astfel că această conexiune influențează semnificativ destinul planetei Pământ și al tuturor ființelor care o populează.

Spre deosebire de Jupiter care păstrează înțelepciunea universală sub formă de gânduri, Marte este planeta care stimulează oratoria și impulsionează oamenii să facă descoperiri asupra Universului și să le comunice. Tot Marte, poate însă influența oamenii și în a face abuz de vorbire din dorința de a convinge. Steiner mai numește această planetă și ”agitatorul Universului”.

Venus este planeta care păstrează distanța față de Univers însă este foarte sensibilă la tot ce se reflectă de pe Pământ. Dacă Luna oglindește întregul Univers, Venus oglindește tot ceea ce vine de pe Pământ din cele mai adânci simțiri sufletești. Planeta Venus este cea care oferă inspirație și creativitate poeților și este în strânsă conexiune cu Marte. Ea influențează evenimentele și trăirile oamenilor de pe Pământ prin ceea ce primește ca informație universală de la Marte.

Steiner, atrage atenția asupra conexiunilor existente între planete și consecințele acestora asupra oamenilor și a vieții lor pământești. Potrivit lui, atunci când omul se întrupează pe Pământ, primește de la Lună impulsul de care are nevoie pentru existența sa fizică, construcția exterioară a corpului oamenilor îmbinând și elemente ereditare. În același timp, Venus îi oferă baza emoțională, dispozițiile, sentimentele și temperamentul. Împreună cu Mercur, care oferă omului forțele pentru a manifesta capacitatea de înțelegere și rațiune, Venus mai dăruieşte oamenilor partea spiritual-sufletească legată de karmă. Jupiter aduce în noi impulsul voinței bazat pe gândirea liberă, gândirea cumpătată și înțelepciunea, iar prin intermediul lui Saturn, omul dobândește propria memorie.
În acest ”dans” echilibrat al planetelor, Soarele este cel care gestionează și armonizează relațiile dintre planetele care determină destinele oamenilor (Venus, Mercur și Luna) și cele care îi eliberează (Marte, Jupiter și Saturn).

Darurile pe care le primim de la corpurile cerești atunci când alegem să ne întrupăm pe Pământ, și legăturile cosmice dintre acestea sunt foarte sensibil aduse în realitatea copiilor prin ”Povestea zilei de naștere”. Momentul serbării zilei de naștere crează o atmosferă festivă dar și solemnă în clasă, la care participă cu emoție și părinții, întărind astfel semnificația și înțelegerea acestor legături şi influențe cosmice.

Rămâne ca data viitoare să povestim despre ritmul panetei Pământ şi cum apare acesta în organizarea anuală a activităților din şcolile Waldorf.

Autor:

Raluca S. Chițu

Profesor Învățător, clasa a II-a a Păpădiilor, Școala Primară Liberă Waldorf Sophia din Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *